Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Consilierii PNL promit că în septembrie 2024, în Mitică Apostol, încep lucrările la extinderea reţelei de apă şi canalizare

10 aprilie 2024
Share:
water-pipe-3862489-1920-jpg-1664877738.jpg

Consilierii locali PNL anunţat astăzi printr-un comunicat de presă, că "au finalizat negocierile cu societatea Apa Nova. Contractul va fi prelungit cu 12 ani și jumătate și va include investiții în valoare de 40 milioane de euro". 

Potrivit aceluiaşi comunicat "primele lucrări, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro, vor fi demarate în luna septembrie anul acesta, în cartierul Mitică Apostol, pentru extinderea rețelei de apă și canalizare. Valoarea totală e investițiilor în infrastructura Ploieștiul se va ridica la 17 milioane de euro. De asemenea, societatea Apa Nova își asumă finalizarea lucrărilor la noua stație de epurare a orașului în valoare de 23 milionare de euro. Suntem convinși că prelungirea contractului cu Apa Nova va asigura menținerea calității serviciului de distribuției a apei potabile în Ploiești".